Stelele au nevoie de întuneric

photo-1444703686981-a3abbc4d4fe3-1080x530

La fel cum oamenii au nevoie de suferință. De ce cred că au nevoie? Pentru că după ce suferi, după ce plângi, după ce te doare de innebunești, după ce te simți gol și insignifiant, abia atunci începi să vezi clar lucrurile. Pentru că până atunci erai orbit, vedeai doar partea plină a paharului, doar lumina, nu credeai că pot exista și umbre, note gri sau întuneric. Erai fericit. Dar ce îmi place să cred despre suferință este faptul că ne călește, ne face mai puternici, ne upgradează. Da, poate că nu vei mai putea să fii niciodată la fel, dar ce e rău în asta?

Evoluția implică durere, lacrimi și nopți nedormite. Mai ții minte când ți-au ieșit măselele de minte, ce tare te-a durut? Sau când trăgeai să înveți pentru examene, de îți venea să arunci toate cărțile pe foc și să dansezi în jurul lor? Sau câte trânte ai luat înainte de a merge pe bicicletă? Ei bine, așa e cu suferința. E necesară în viața ta. Pentru că dacă nu ai suferi, nu ai înțelege că nu tot ce zboară se mănâncă, că nu toți oamenii sunt buni sau că viața implică moarte.

Din suferințe s-au născut cele mai mari povești din istorie. Fiecare om care a marcat cursul lumii pe care o știm noi azi a avut o traumă, ceva care l-a făcut neîmplinit și nefericit.

Așa că, mă bucur că ai parte de întuneric. Pentru că doar așa vei putea aprecia cu adevărat dimineața, când vei vedea primele raze ale soarelui.

Leave a reply:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Site Footer