Se spune că în viața asta iubim cu adevărat o singură dată. Da, e adevărat că ne îndrăgostim uneori ușor și pare a fi iubire adevărată, dar ce deosebește îndrăgosteala nebună de la 17 ani de sentimentul statornic numit IUBIRE?
Sunt câteva semne care dacă apar, e cazul să nu te mai porți copilărește și să te uiți mai bine la omul de lângă tine.
Când suntem îndrăgostiți, suntem practic pe altă planetă. Nu mai vedem nimic altceva decât persoana de care ne-am îndrăgostit. Vrem să ne petrecem tot timpul cu acea persoană. Când iubim, chiar dacă nu petrecem tot timpul împreună, acele câteva ore petrecute au o intensitate și o semnificație mult mai profundă. Profităm de timp altfel, vrem să aflăm totul despre peroana de lângă noi, dar nu totul dintr-o dată. Învățăm să avem răbdare.
Când suntem îndrăgostiți, e o tragedie dacă nu ne răspunde la mesaje instant. Facem o tragedie din timpul în care nu vorbim. Când iubim, înțelegem că suntem două persoane independente, care au job-uri și activități separate. Nu facem o tragedie dacă ne dă ocupat sau ne răspunde mai greu pe Whatsapp. Înțelegem și învățăm să avem răbdare.
Când suntem îndrăgostiți avem tendința să sufocăm, chiar dacă nu recunoaștem asta mereu. Avem tendința să acaparăm persoana de care suntem îndrăgostiți. Vrem să o avem doar pentru noi, de parcă ar fi o jucărie de pluș. Când iubim, înțeleg versurile unei melodii. care spun Iubește-mă în doze mici, încercând să nu stangulăm iubirea, ci să o lăsăm să respire, să fie liberă, chiar dacă ne e greu. Învățăm că e important să fim cu persoana iubită, dar e de asemea important și dorul, care face timpul petrecut împreună și mai dulce.
Ar mai fi multe de spus pe acest subiect, dar las doar aceste trei deosebiri. Da, e important să fim mereu îndrăgostiți, dar și mai important este să învățăm să iubim, să înțelegem diferența dintre copilărie și maturitate, dintre sentimente de moment și ceva ce durează o viață. E frumos să vezi procesul, să privești în urmă și să râzi de prostia ta, de imaturitatea cu care priveai dragostea și să zâmbești, pentru că ai parcurs un drum lung, dar frumos. Așadar, să învățăm să iubim, să menținem iubirea, îndrăgostindu-ne în fiecare zi.