Articolul asta e scris din frustrare si speranta in acelasi timp. MI-e din ce in ce mai sila de faptul ca sunt om. Sunt dezamagita de tot ce vad in jurul meu, de oameni care se dau animale si de animale cu chip uman. Mi-e rusine si mi-e sila de ce se intampla in societatea MODERNA, de asa zisa libertate de exprima, de asa zisele drepturi la opinie. Daca as fi barbat, mi-as baga pula in tot din 3 in 3 secunde, dar din fericire sunt femeie si pot sa fiu mai gentila : Suntem deplorabili, oamenilor. Daca asta e societatea voastra moderna in care ideea de Dumnezeu se rezuma la o carte, in care Colectiv a fost doar un incident de satanisti care nu aveau niciun Dumnezeu, daca nu ninge pentru ca nu vrea Dumnezeu, suntem vai de noi si ne meritam soarta, cu varf si cu indesat. SIncer, am ajuns deja la un punct din viata mea in care sa nu mai imi permit sa fac compromisuri. De aici si ideea ca da, avem putere, dar la ce bun, daca suntem fricosi si nu credem in nimic?
Mai stii cand erai mic si te jucai in nisip si iti imaginai ca esti rege/doctor/actor? Acum ai crescut si esti mandru ca lucrezi full pe un salariu bun, mai bun decat cel al prietenilor tai, te crezi smecher si superior. As mai zice eu cum esti, dar nu despre asta e ideea. Ideea e ca de obicei simpla. Nu, nu esti cu nimic mai bun decat omul care sta si vinde full time flori in piata. Si stii de ce? Pentru ca acel om asta a invatat si o face bine. Stie exact cate tipuri de flori vinde, pentru ca le cultiva chiar el. Dar tu, stii exact cate setari are Photo Shop? Stii exact ce face fiecare buton din Word? Sau ai habar care e cea mai tare smecherie a super ultra telefonului tau modern?
Ideea articolului e ca in titlu, mi-e sila ca sunt om. Nu mi-e sila de mine, am trecut de mult de acel moment, slava Domnului. MI-e sila de asa zisul om Modern, cu servieta si costum, care lucreaza de la 9 la 5 in banca si care zambeste non-stop. Sa fim seriosi, nici macar pocaitii nu zambesc non-stop. Asa ca, da, mi-e sila de mine, ca fac parte din specia asta, pentru ca am invatat sa vorbesc inainte sa merg, pentru ca pot sa scriu articolul asta.
Pentru cei care ma urmaresc pe blog si sunt obisnuiti cu stilul meu, le cer iertare, pentru ca nu am scris ceva dragut si optimist, iar pentru cei care ma cunosc si imi sunt apropiati, va multumeesc ca ati ajuns la randul asta, iar pentru restul, la placinte inainte.
