Mă îmbrac de la SH

Mă îmbrac de la SH (second hand) şi sunt super mândră de asta. Şi, cred că e momentul să vă spun şi povestea din spatele hainelor.

De când mama m-o făcut, pasiune pentru haine am avut. Țin minte că eram prin clasa a 5-a şi mama insista să mă îmbrace ca pe restul copiilor de vârsta mea. Iar eu aveam o replică, pe care nici acum nu îmi dau seama de unde am scos-o : “haina asta nu e genul meu”. Deştept copil.

Acolo cred că s-a produs declick-ul şi uitându-mă în pozele din generală, mă bucur că a fost aşa. Purtam geacă de piele mov cu fustă lungă cu flori, cine mai era ca mine?

Apoi am intrat la liceu, unul de prestigiu cu uniformă şi am descoperit hainele “de firmă”. Nu puteam dom’ne să merg pe stradă dacă nu ştiam că haina are etichetă pe care să o recunoască lumea. Cine nu era ca mine?

Şi apoi, am ajuns la facultate. M-am mutat în Braşov şi cum în Tractoru’e raiul magazinelor SH, am intrat şi eu de curiozitate într-unul, cu mari dubii şi cu nasul pe sus, că aveam geaca de firmă pe mine. Şi atunci s-a produs click-ul. Şi aşa am descoperit magia hainelor la mâna a doua, o lume plină de comori şi mistere.

Şi uite aşa, azi am zis că e momentul să recunosc că da dom’ne, e mişto să te îmbraci de la second, să dai 1 leu pe o bluză, să le donezi pe urmă fără urme de regret financiar şi să ai mereu dulapul plin de chestii şmechere. Sh.jpg

Leave a reply:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Site Footer